Prima pagina

Draga prietene,

Ma prezint astazi in fata ta ca viitor senator in Parlamentul Romaniei, cu o serie de proiecte care au o singura menire: sa se realizeze. Cu pasiune si determinare m-am implicat in viata politica bistriteana in ultimii 4 ani si acum cred ca este timpul sa merg mai departe. Imi iau astazi angajamentul sa fiu un foarte bun senator, pentru ca eu stiu, pot si vreau sa-ti reprezint cu adevarat interesele in Parlament. Stiu - o demonstreaza performantele mele in calitate de manager si de consilier judetean. Pot - pentru ca am maturitatea, intelepciunea si forta necesara. Vreau - pentru ca mie chiar imi pasa; am demonstrat acest lucru de-a lungul intregii mele vieti.

Cred intr-o clasa politica noua, pusa cu adevarat in slujba oamenilor. Cred ca raul se dezvolta cand binele sta deoparte. Cred ca in viata trebuie sa pui umarul si sa rezolvi tu problemele, sa fii un luptator. Eu voi lupta pentru sanse egale si accesul tuturor romanilor la educatie si justitie. Voi contribui la legi care sa garanteze accesul tuturor oamenilor la servicii medicale si medicamente pe toata perioada anului.

Eu sunt omul de langa tine. Iti stiu greutatile pentru ca ma izbesc si eu zilnic de ele. Stiu ca salariul nu ajunge, pentru ca si eu sunt salariat. Stiu ca pensia e prea mica, pentru ca si mama mea este pensionara. Stiu ca tinerii, la inceput de drum in cariera si viata de familie, se descurca foarte greu, pentru ca am exemplul propriului meu copil. Stiu ca taranii traiesc foarte greu, pentru ca sunt si eu fiica de taran. Stiu toate problemele din invatamant, pentru ca e locul meu de munca. Stiu toate problemele omului de rand, pentru ca si eu sunt unul.

Vino alaturi de mine! Impreuna putem rezolva toate aceste probleme.

Pentru ca eu stiu, pot si vreau sa fiu un foarte bun senator.

Pentru ca eu sunt vocea ta in Parlament.















Adriana Doina Pana - Candidat Senat Colegiul 1